Citirea cu atentie a epistolelor pauline ne dau o instructiune creştina profundă şi adevărate norme de conduită în viaţă. Sfântul Pavel ne spune despre despre învaţatura despre întelepciunea divină care a mântuit lumea prin jertfa crucii Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos şi care a dat naştere la o nouă morală manifestată prin modestie personală, jertfă, abnegaţie şi slăvire a lui Dumnezeu.
Moartea, aşa cum o vedem majoritatea, este sistarea funcţiilor biologice, după care dupa mulţi nu ar urma nimic mai mult decat cel mult o transformare a materiai, care dupa cum spune fizica, nimic nu se pierde, totul se transformă. Şi astfel mulţi neagă o continuitate după moarte a vietii biologice de aici, care este o pregustare a atat a raiului, cât şi a iadului, viaţa aceasta este locul unde noi liberi facem alegerea de a trăi în prezenţa sau absenţa lui Dumnezeu.[1]
Moartea nu este nici pe departe doar o pedeapsă care a fost adusa de Adam prin neascultarea poruncii de a nu mânca din mărul oprit, cum a fost până la învierea Mântuitorului, ci este o răsplătire a tot ceea ceea ce am facut noi pe pamânt, este finalitatea ce aduce ceea ce a dorit de la începutul istoriei şi dintotdeauna omul, şi anume prezenţa lui Dumnezeu.
Învierea defapt este adevarata viaţă pe care o cautăm atat de mult aici pe acest pământ. Învierea nu este una subiectiva ci colectivă, ea va fi una a drepţilor dar şi a pacatoşilor. Diferenţierea care se va face între ei va fi cea de apropierea sau nu de Dumnezeu.
Omul a fost din începuturi o fiinţă socială care necesită şi prezenţa unui aproape, iadul priveaza pe cel ce se afla acolo tocmai de aceasta, de comunea cu ceilalţi semeni, dar mai ales de apropiera de Dumnezeu, care este bucuria suprempă.
No comments:
Post a Comment